Fondul social european Plus (FSE+) este principalul instrument al Uniunii Europene pentru investiții în oameni și sprijinirea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. Pentru perioada 2021-2027, FSE+ dispune de un buget de 142,7 miliarde EUR și va continua să aducă o contribuție importantă la politicile UE în domeniul social, al ocupării forței de muncă, al educației și al competențelor, inclusiv în ceea ce privește reformele structurale relevante.
Acest fond va fi, de asemenea, una din pietrele de temelie ale redresării socioeconomice a UE în urma pandemiei de COVID-19. Pandemia a anulat progresele realizate în materie de participare la piața forței de muncă, a pus sub presiune sistemele educaționale și de sănătate și a accentuat inegalitățile. FSE+ va fi unul din principalele instrumente ale UE care va ajuta statele membre să depășească aceste probleme.
În cadrul politicii de coeziune, FSE+ își va continua, de asemenea, misiunea de a sprijini coeziunea economică, teritorială și socială în UE, reducând disparitățile dintre statele membre și regiuni.
FSE+: o combinație de patru fonduri
FSE+ reunește patru instrumente de finanțare care erau separate în perioada de programare 2014-2020: Fondul social european (FSE), Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și Programul european pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI).
Cum va funcționa?
Sprijinul acordat în cadrul FSE+ este gestionat în principal de statele membre, Comisia jucând un rol de supraveghere. Prin urmare, finanțarea se realizează prin:
- componenta de gestiune partajată, implementată de statele membre în parteneriat cu Comisia. Pentru aceste resurse este alocat un buget de 142 de miliarde EUR pentru perioada de programare 2021-2027 (din care 95,1 miliarde EUR din bugetul UE).
- componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” (EaSI), implementată direct de Comisie, cu un buget de aproape 762 de milioane EUR pentru perioada 2021-2027.
Aplicarea principiilor Pilonului european al drepturilor sociale
Cele 20 de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale constituie cadrul de orientare pentru construirea unei Europe sociale puternice, echitabile, incluzive și plină de oportunități. Acestea sunt legate în mod clar de FSE+ prin intermediul principalelor sale obiective.